Stadiile dezvoltării umane

Sarcini si nevoi

Erick Erikson descrie dezvoltarea eului în relație cu mediul social al copilului, susținând o evoluție stadială, în care nivelul dezvoltării fiecărui stadiu depinde de modul de rezolvare a sarcinilor specifice stadiului anterior.

Se dezvoltă sentimentul de încredere sau neîncredere al copilului în persoana care-l îngrijește și-l ajută să se obișnuiască cu noul mediu, să-și regleze propria stare și să aibă încredere în lume și în ceilalți. Această achiziție sau lipsă va fi prezentă în adultul de mai târziu.
Pentru a trece cu bine peste această etapă, copilul are nevoie de prezența, disponibilitatea și rezonanța emoțională a părintelui/părinților, de rutină și mediu sigur astfel încât să nu trăiască sentimente de pierdere și abandon.

În această perioadă copilul achiziționează autonomia, prin explorare, experimentare și testarea propriilor limite, fiind susținut și încurajat de către părinte/părinți într-un mod cald și suplu. Dacă nu i se permite acest lucru, copilul va rămâne dependent de susținerea/ prezența părintelui în rezolvarea sarcinilor viitoare. Copilul are nevoie să știe că poate să facă anumite lucruri singur.

Perioadă în care se dezvoltă inițiativa, capacitatea de a lua decizii și dorința de a acționa. Copilul începe să devină conștient de sine. Dacă părintele îi oferă opțiuni, stabilește limite și-i dă libertate să decidă singur, copilul și adultul de mai târziu va avea o viziune pozitivă despre capacitatea sa de a urmări și a duce la sfârșit un proiect. Altfel, va dezvolta sentimente de vinovăție / rușine și incapacitate de a decide singur.

Se dezvoltă hărnicia sau sentimentul de inferioritate în relație cu sarcinile școlare și grupul de colegi. Copilul are nevoie de susținere în organizarea sarcinilor și activităților, astfel încât să se simtă sigur, capabil și valoros.

Trecerea de la copilărie spre vârsta adultă, când adolescentul își reconsolidează achizițiile anterioare, își precizează propria identitate sau o restructurează după valorile personale și idealul său de viață. El are nevoie să se simtă liber și în același timp susținut.

Se manifestă capacitatea de a dezvolta relații și comportamente bazate pe intimitate. Dacă tânărul nu are o viziune pozitivă despre sine, poate dezvolta sentimente de izolare, alienare socio-emoțională. Obiectivele acestei perioade sau sarcinile principale sunt definirea și rezolvarea conflictelor identității, capacitatea de a empatiza, stabilirea relațiilor, capacitatea de a iubi.

Se manifestă capacitatea de a crea, de a se implica productiv în proiecte, cu sentimentul eficienței și al reușitei. Dacă acest obiectiv nu este îndeplinit apare stagnarea. Sarcinile specifice sunt: manifestarea capacităților generative și regenerative, asumarea responsabilității și a independenței decizionale în plan existențial.

Reevaluându-și propria viață, adultul își regăsește propria valoare, propriul sens. Altfel, apar sentimente de disperare și lipsă de sens. Obiectivele sau sarcinile specifice acestei perioade se referă la dobândirea înțelepciunii, împăcarea cu sine, cu viața, cu ceilalți, conservarea integrității psiho–socio– spirituale.

Autor: Psih. Luminita Sarbu