Psih. Ioana Maria Balint
Psihoterapeut
„În orice clipă a vieții noastre suntem la o decizie distanță de a ne schimba complet existența.”
Sunt psihoterapeut. M-am specializat în psihoterapii cognitiv-comportamentale în cadrul Universității Babeș-Bolyai de la Cluj. În cadrul orelor petrecute pe băncile facultății și interacționând cu oamenii din medii foarte variate, am ajuns să observ un aspect deosebit de important: gândurile unei persoane pot schimba complet felul în care aceasta își trăiește viața.
În călătoria noastră ne găsim cărând după noi bagaje. Uneori sunt fizice, alteori emoționale. Iar dacă în cel fizic știm de obicei ce se află, cel emoțional este deseori complicat de desfăcut. Iar gândurile în care sunt împachetate aceste emoții sunt poate și mai greu de gestionat. De aceea, uneori avem nevoie de timp în care să învățăm cum să abordăm acest bagaj.
Consider că psihoterapia este mai curând un drum parcurs împreună. Un drum prin care putem onora sinele nostru real și putem găsi un ritm propriu, care funcționează pentru noi. Ne putem descoperi pe noi înșine și putem să mergem împreună prin acele momente care sunt greu de traversat pe cont propriu. Cred astfel cu tărie că psihoterapia și timpul dedicat sănătății mintale sunt aspecte la fel de importante ca hrănirea trupului. Asta pentru că în terapie este vorba despre încredere, empatie, colaborare și consolidarea unei relații autentice, componente care alături de expertiza și cunoștințele de specialitate ale terapeutului, duc înspre crearea unei relații sănătoase cu sinele nostru și cu cei din jur.
Educație și specializări:
- Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Iași, promoția 2017
- Master de Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului şi dezvoltarea potențialului uman, Universitatea Babeș-Bolyai, promoția 2019
- Formare în Psihoterapii Cognitive și Comportamentale, Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România
- Psiholog cu drept de liberă practică sub supervizare, acreditat de Colegiul Psihologilor din România
Articole în Blogul Med Anima
Stigmatul asupra mersului la psiholog sau psihiatru: o prejudecată nocivă
Stigmatul asupra mersului la psiholog sau psihiatru: o prejudecată nocivă Sunt multe lucruri pentru care nu ne temem să apelăm la un specialist: de la realizarea ITP-ului până la consultarea unui jurist, toate acestea sunt lucruri normale. Probabil că nici nu ne-ar...
Arta de a ne recalibra viața pe timp de carantină
Arta de a ne recalibra viața pe timp de carantinăVoit sau nu, în ultima perioadă am ajuns să petrecem mai mult timp în case decât eram obișnuiți până acum. Pentru mulți dintre noi acest lucru poate deveni un factor de stres greu de gestionat. Alături de gânduri de...
Telefon programări:
Contact Iași:
Str. Străpungere Silvestru nr. 60, bl. CL11, sc. B, parter, Iași, jud. Iași
Contact Belcești:
com. Belcești, tronson B, Bl. 4, jud. Iași
Email:
Social Media:
Specialiștii Noștri
Dr. Irina Săcuiu
Medic primar psihiatru,
Doctor în științe medicale
Dr. Iuliana Fecioru
Medic primar psihiatru
Dr. Oana Popa
Medic primar psihiatru
Dr. Andreea Giurgi
Medic specialist psihiatru
Dr. Oana Nantu
Medic specialist psihiatru
Dr. Emanuel voina
Medic specialist psihiatru
Psih. Oana Amaziliței
Psiholog clinician / psihoterapeut
Psih. Nicu-Suflețel Gurguță
Psiholog clinician
Psih. Ioana Maria Balint
Psihoterapeut
Psih. Diana Grădinaru
Psihoterapeut
Psih. Ioana Vatamanu
Psihoterapeut
Asist. Dorina Drăgan
Asistent medical generalist principal
Asist. Andrei Crețu
Asistent medical generalist principal
Blog – Sănătatea ta – Ultimul articol
Tulburarea de personalitate paranoidă
Tulburarea de personalitate paranoidăTulburarea paranoidă face parte din categoria tulburărilor de personalitate. Acestea din urmă, potrivit Mayo Clinic, reprezintă un tip de tulburări mintale care au în componență un model rigid și nesănătos de gândire,...

Tulburarea de personalitate paranoidă
Tulburarea de personalitate paranoidăTulburarea paranoidă face parte din categoria tulburărilor de personalitate. Acestea din urmă, potrivit Mayo Clinic, reprezintă un tip de tulburări mintale care au în componență un model rigid și nesănătos de gândire,...