Având în vedere impactul pe care îl provoacă această afecțiune în rândul populației, devine primordială alegerea corectă a tratamentului antidepresiv în vederea obținerii unei rate de remisie cât mai mari și a evitatii recaderilor.

În depresia moderată până la severă, tratamentul de prima linie constă în administrarea de antidepresive de diferite tipuri, care variază în funcție de tipul de neurotransmițători cu care interferă la nivel cerebral. În absența cunoașterii exacte a tipului de dezechilibru al neurotransmițătorilor care a cauzat depresia, singura opțiune de fixare a tipului de antidepresiv este sistemul bazat pe încercare, adică administrarea unui antidepresiv și așteptare câteva săptămâni pentru evaluarea eficienței. Ca și consecință a acestui fapt, în jur de 30-50% dintre pacienți nu răspund la prima medicație antidepresivă încercată. Recăderea într-un nou episod depresiv este mai frecventă printre cei cu răspuns parțial la tratament (pacienții la care s-a obținut o ameliorare a simptomatologiei depresive cu mai mult de 50%, dar la care persistă simptome reziduale) decât la cei la care s-a obținut remisia (pacienți care după administrarea tratamentului antidepresiv sunt fără simptome de depresie). Așadar, obiectivul terapeutic este obținerea REMISIEI (dispariția completă a simptomatologiei depresive) și nu a răspunsului terapeutic. Din păcate, la mai puțin de 40% dintre pacienții tratați se obține remisiunea completă a simptomatologiei, în ciuda tratametului antidepresiv administrat pe perioade lungi de timp.

Personalizarea tratamentului cu antidepresive

Un antidepresiv poate duce la rezultatul dorit numai dacă se ajunge la o concentrație suficientă a medicamentului la nivelul creierului.