Psihiatrie Pediatrică
Nu e ușor să fii părinte! Și noi știm asta.
Știm că problemele de sănătate ale celor mici sunt o sursă de îngrijorare pentru cei mari, mai ales atunci când ne referim la probleme din sfera psihiatriei – probleme care au asociate stigme și frici sociale ce pun presiune suplimentară pe procesul de vindecare. Tot noi suntem aici să te ajutăm să înțelegi că cei mici își pot atinge potențialul maxim și pot trăi o viață fericită atunci când au parte de ajutorul potrivit – atât din partea familiei cât și din afara ei…
Deși tulburările mintale sunt frecvente în rândul copiilor, ramân adesea nediagnosticate. Un studiu recent a constatat că – la nivel mondial – circa 10% dintre copii și adolescenți au o problemă de sănătate mintală, însă marea lor majoritate nu primesc ajutor de specialitate.
Stigma, accesul limitat la îngrijirea sănătății mintale, costurile tratamentului și preocupările legate de medicamente sunt doar câțiva dintre factorii care îi împiedică pe copii să primească îngrijirea adecvată de care au nevoie.
Întrucât aproximativ 75% din tulburările psihice identificate la adulți își au originea în copilărie și mai exact în etapa de adolescență, este extrem de important să înțelegem că sprijinul de specialitate din partea unui Medic Psihiatru Pediatru poate reprezenta un adevărat ajutor atât pentru copilul tău cât și pentru toată familia voastră.
Oferim consultații gratuite de psihiatrie pediatrică prin contract cu CAS
Nu e ușor să fii părinte! Și noi știm asta. Știm că problemele de sănătate ale copiilor sunt o sursă de îngrijorare pentru tine. Azi încercăm să îți luăm de pe umeri două griji: sănătatea lor mintală și aspectul financiar ce ține de ea.
La Med Anima eliberarea certificatului medical A5 (Certificat de sănătate fizică și psihică) pentru copii se face în mod 𝗴𝗿𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁 de către specialiștii noștri.
În plus, pentru copii, nu este necesară prezentarea unei trimiteri de la medicul de familie pentru consult psihiatric sau servicii de specialitate psihologică. Poți realiza direct programarea în clinică! Contactează-ne pentru mai multe detalii.

Cele mai frecvente afecțiuni psihice ale copiilor și adolescenților
• Tulburări din spectrul autist.
• Tulburări de vorbire;
• Tulburări emoționale;
• Tulburări de conduită;
• Tulburare de atașament;
• Tulburări afective (depresie, anxietate, manie/hipomanie);
• Tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție (ADHD)
• Tulburare de atașament.
• Probleme de învățare;
• Anorexie sau bulimie;
Cum se desfășoară o sesiune de psihiatrie pediatrică?
Evaluarea psihiatrică
În toate metodele terapeutice, se începe prin evaluare – un prim pas important în determinarea planului terapeutic pentru fiecare copil în parte, în funcție de nevoile sale.
În cadrul primei întâlniri, medicul va observa felul în care se comportă copilul (la copiii cu vârste mai mici, interacțiunea dintre medic și aceștia se bazează pe joc). Astfel, specialistul va putea să facă o primă evaluare clinică, care cuprinde examinarea stării psihice a copilului, ținând cont și de interacțiunea dintre acesta și părinți.
Pentru a înțelege starea de sănătate mintală a unui copil sau adolescent, este adesea necesară o evaluare psihiatrică cuprinzătoare. Acest lucru poate dura câteva ore sau mai multe vizite și adesea include următoarele:
- Prezentare generală a problemelor, simptomelor și preocupărilor actuale
- Istoricul sănătății familiei (fizice și mintale) ;
- Informații despre sănătatea copilului, boală (fizică și psihică), planurile de tratament sau medicamentele;
- Informații despre nașterea, creșterea și dezvoltarea copilului;
- Informații despre obiceiurile școlare ale copilului, prietenii și relațiile apropiate de familie;
- Interviu cu părinții sau tutorii;
- Examene de laborator, cum ar fi analize de sânge, raze X sau evaluări speciale.
Cum îți poți pregăti copilul pentru prima ședință de psihiatrie pediatrică?
Copiii experimentează mai puțină anxietate atunci când știu la ce să se aștepte de la prima lor vizită la medic.
Aceștia pot avea anumite îngrijorări referitoare la întâlnirea cu un medic pe care le poți preveni pentru ca întâlnirea în sine să nu fie un factor de stres pentru cel mic.
‼️ Nu uita că discuția trebuie adaptată în funcție de de vârsta, maturitatea și temperamentul copilului tău.
Dr. Simina Hințiu – Medic Specialist Psihiatrie Pediatrică – Clinica Med Anima Timișoara
Am văzut de-a lungul timpului mulți copii care se confruntă cu probleme mintale, cum sunt anxietatea, depresia, tulburările de atenție și de comportament, tulburări din spectrul autist, tulburări de învățare, tulburări alimentare, consum de substanțe psihoactive și multe altele. Acești copii au nevoie de suport specializat cu ajutorul căruia reușesc să își depășească problemele și să își construiască o viață mai fericită și echilibrată.
Ești departe de clinicile noastre sau îți este dificil să ne vizitezi? Există și posibilitatea consultului online, în cadrul căruia tu și copilul tău puteți discuta cu medicul psihiatru pediatru din confortul propriei case sau din orice mediu este confortabil pentru voi.
Psihiatrie Copii și Adolescenți – solicită informații sau programare
Te rugăm să completezi detaliile de mai jos pentru a solicita informații sau o programare. Un membru al echipei Med Anima te va contacta la scurt timp după primirea formularului pentru a stabili împreună toate detaliile.
Acest website este protejat cu Google reCAPTCHA. Info: Politica de Confidențialitate Google,Termeni și Servicii Google
Serviciile Noastre
Ne propunem sa răspundem unei game cât mai largi de afecțiuni psihice sau dificultăți cu care te confrunți în viața cotidiană, din acest motiv am alcătuit o echipă multidisciplinară de specialiști, astfel încât să abordăm o listă cât mai variată de servicii:
TERAPIA PRIN STIMULARE MAGNETICĂ TRANSCRANIANĂ
Mai multe informații
Terapia prin stimulare cognitivă asistată de computer
Mai multe informații
Tratamentul Depresiei cu stimulare electrică transcraniană
Mai multe informații
Consultații psihiatrie
Mai multe informații
Consultații Psihiatrie - Online
Mai multe informații
Psihiatrie pediatrică
Mai multe informații
Psihiatrie pediatrică - Online
Mai multe informații
Psihoterapie - Online
Mai multe informații
Testul genetic DNA Mind
Mai multe informații
TESTAREA GENETICĂ PENTRU OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI BOLILOR PSIHICE
Mai multe informații
Terapia prin realitatea virtuală
Mai multe informații
Demența ALZHEIMER – Terapii Alternative
Mai multe informații
Tulburări de memorie – Diagnostic și tratament
Mai multe informații
Monitorizarea somnului prin dispozitivul Act Trust Actigraphy
Mai multe informații
Psihologie clinică și psihodiagnostic
Mai multe informații
Consiliere și psihoterapie
Mai multe informații