Diagnosticul sindromului demenţial se face de către medicul psihiatru prin integrarea criteriilor de diagnostic listate în ICD-10 (International Classification of Disease), DSM 5 şi criteriile NIA-AA (National Institute on Aging and the Alzheimer Association Workgroup), a examenului psihologic, a examenului neurologic, a imagisticii medicale, a informaţiilor despre personalitatea pacientului, a nivelului de funcţionare anterior şi al istoricului de viaţă al acestuia, fiind o afecţiune medicală ce are la bază abordarea multidisciplinară.

Diagnosticarea în stadiul precoce al demenţei şi intervenţiile complexe (de tipul psihoterapiilor individuale şi de grup, consilierea membrilor familiei, managementul tulburărilor psihice şi comportamentale, evaluări periodice ale calităţii vieţii atât a pacientului, cât şi a familiei acestuia, psihoeducaţia membrilor familiei pentru a controla reacţiile emoţionale pe parcursul îngrijirii, învăţarea modalităţior de adaptare la condiţiile actuale de viaţă, iniţierea tratamentului medicamentos adecvat simptomatologiei) previn deteriorarea rapidă, evoluţia nefavorabilă, precum şi apariţia complicaţiilor.