Schizofrenia

Schizofrenia este o afectiune psihiatrica majora, multisistemica, caracterizandu-se prin alterarea intregii personalitati si care afecteaza aproximativ o persoana din 100 la nivel mondial. Aceasta apare la persoanele din toate clasele sociale si din toate etniile si afecteaza in aceeasi masura atat barbatii cat si femeile. Este considerata a fi o tulburare neurocognitiva, care afecteaza aproape toate domeniile psihice (gandire, perceptie, vointa, afectivitate, conduite motorii, personalitate).

Se asociaza numeroase comorbiditati atat psihiatrice (depresie, tulburari adictive, deteriorare cognitiva), cat si somatice (hiperprolactinemie, disfunctii sexuale, boli cardiovasculare, diabet zaharat, hipertensiune arteriala).

Nu se cunoaste cauza fundamentala a schizofreniei, fiind implicati mai multi factori:

Factori genetici: sunt suficiente dovezi pentru implicarea mai multor gene in aparitia schizofreniei;

Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacientii cu schizofrenie;

Factori de mediu: frecventa crescuta a schizofreniei in mediul urban, abuzul de droguri (amfetamine, cannabis), expunerea la evenimente de viata stresante;

Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferinte fetale;

Factori neurobiochimici: hiperactivitatea sistemului dopaminergic.

La barbati, schizofrenia apare in general in jurul varstei de 20 de ani (15-35 de ani), iar la femei debutul simptomatologiei poate fi intre 20 si 30 de ani.

Semnele si simptomele: Prezenta simptomelor interfereaza cu modul de gandire, de a simti si a actiona ale pacientului, impartindu-se astfel in mai multe categorii:

Simptome pozitive: halucinatii (“aud voci”, “vad lucruri care nu exista in realitate”), delir (reprezinta o convingere fara baza reala);

Simptome negative: motivatie redusa, retragere sociala, lipsa de concentrare;

Simptome cognitive: tulburari de gandire, de memorie, dificultati de exprimare.

Studiile clinice actuale remarca cresterea semnificativa a frecventei comportamentului suicidar la pacinetii diagnosticati cu schizofrenie!

Subtipurile de schizofrenie se clasifica astfel:

  • Schizofrenia paranoida: ideatie deliranta stabila, halucinatii (cel mai frecvent auditive);
  • Schizofrenia hebefrenica: pacientii prezinta schimbari afective proeminente, deliruri si halucinatii fragmentare, comportament imprevizibil, manierisme comportamentale;
  • Schizofrenia catatonica: predomina tulburarile psihomotorii (de la stupor la hiperkinezie);


Diagnosticul pozitiv este pus de medicul specialist psihiatru pe baza criteriilor ICD-10 (clasificarea internationala a tulburarilor mentale si de comportament) si DSM V (manualul Asociatiei Americane de Psihiatrie).

Evolutia in timp a schizofreniei poate varia foarte mult de la o persoana la alta, fiind cu deteriorare in timp, cu exacerbari acute care se suprapun pe un tablou cronic. Majoritatea pacientilor au cel putin un episod psihotic dupa primul lor episod psihotic. Rata de recadere este aproximativ 40% in decurs de 2 ani sub tratament medicamentos si 80% fara tratament.

Asistenta ambulatorie prin cabinetele de psihiatrie este deosebit de importanta si implica dispensarizare, administrarea tratamentului, urmarirea evolutiei, prevenirea recaderilor, consilierea familiala, abordarea psihoterapeutica, recuperarea si reintegrarea socio-familiala si profesionala.

Evolutia afectiunii: La momentul actual, exista sanse mari ca pacientii sa poata avea o viata independenta (isi pot purta singuri de grija, isi pot relua activitatea la locul de munca).

Schizofrenia este o boala care se poate trata – una din patru persoane prezentand acest diagnostic se reface complet in interval de cinci ani, iar restul pacientilor prezinta o ameliorare a simpotamatologiei. Dupa primul episod psihotic, trei sferturi dintre pacientii care intrerup medicatia sufera recaderi in interval de un an. Daca, dupa remisia primului episod psihotic, pacientul isi administreaza corect medicatia, aceasta cifra poate scadea la jumatate.


Abordarea terapeutica a pacientului cu diagnosticul de schizofrenie se face in echipa multidisciplinara alcatuita din medic specialist psihiatru, asistent medical, asistent social, ergoterapeut, psiholog si servicii comunitare de suport.

Singurul mod prin care se pot controla simptomele de schizofrenie este medicatia antipsihotica in combinatie cu terapiile suportive nemedicamentoase.

Tratamentul schizofreniei:

Tratamentul medicamentos: Antipsihoticele tipice (levomepromazina, haloperidol, flupentixol) actioneaza prin blocarea receptorilor dopaminei de la nivelul sistemului nervos central. Principalul dezavantaj al acestora este efectul slab pe care il au asupra simptomelor negative din schizofrenie (motivatia scazuta, aplatizarea emotionala, izolarea sociala), precum si instalarea unui numar mare de efecte adverse (miscari necontrolate, tremuraturi la nivelul extremitatilor, convulsii, oboseala extrema). Antipsihoticele atipice (risperidona, olanzapina, quetiapina, paliperidona) actioneaza la nivelul receptorilor pentru dopamina, cat si la nivelul receptorilor pentru serotonina, noradrenalina si acetilcolina. Principalul beneficiu al acestora este eficienta atat pe simptomatologia pozitiva, cat si pe cea negativa si cognitiva.  Aceasta clasa de medicamente au efecte adverse mai reduse decat antipsihoticele tipice. Principalul dezavantaj al utilizarii acestora este reprezentat de cresterea in greutate si riscul de aparitie al sindromului metabolic.

Neglijarea administrarii medicatiei destinate schizofreniei poate duce la recaderea simptomatologiei. Recaderea poate ingreuna revenirea pacientilor cu schizofrenie la nivelul anterior de functionare generala.

Administrarea medicatiei trebuie sa continue si atunci cand s-a obtinut ameliorarea simptomelor. In anumite cazuri, medicul psihiatru poate recomanda o injectie “depot” (depozit) care se administreaza la 2-4 saptamani, nemaifiind astfel necesara administrarea medicamentului pe cale orala in fiecare zi. Utilizarea antipsihoticelor depozit este limitata la cazurile cu evolutie prelungita, episoade multiple, in care tintele terapiei sunt predominant simptomatice.

Psihoterapia are rolul de a ajuta pacientul sa isi exploreze cele mai dificile emotii si experiente, inclusiv sentimentele de anxietate sau depresie.

Psihoeducatia implica o cunoastere a informatiilor privind boala psihica (cauze, simptome, evolutie, tratament, recuperare) adresata atat pacientului cat si familiei.

Reabilitarea profesionala este un proces complex care urmareste redobandirea stimei de sine, cresterea competentei sociale, recalificarea prin formare profesionala si reintegrarea in activitatea profesionala.

Progresul facut in tratamentul schizofreniei impune ca aceasta sa fie considerata o afectiune care raspunde la tratament, necesitand astfel un management corespunzator.

Reabilitarea psihosociala este o parte esentiala a conduitei terapeutice si se centreaza pe mentinerea bolnavului in comunitate si stimarea sa ca cetatean.

Scopul final al acestor interventii descrise mai sus este promovarea unei vieti independente si cat mai aproape de normalitate, pentru pacientii cu schizofrenie.

Afla mai multe informatii

Citeste mai multe detalii despre schizofrenie  – click pe butonul de mai jos pentru a accesa documentul.