Este dificil pentru părintele lăsat pe dinafara să vadă că mama și copilul sunt un tot autosuficient. Desigur, rolurile se pot schimba pe măsură ce copilul crește. Dar, dacă în prezent mama se ocupă mai mult de copil, trebuie sa se asigure că partenerul știe că este la fel de apreciat, necesar și iubit, sau chiar mai mult, decât înainte de a deveni părinți.  

Cu cât unul dintre părinți se evidențiază mai mult ca fiind cel priceput, cu atât mai nepriceput va deveni treptat, celălalt. Ai grijă la acest tipar și întrerupe-l cât de repede posibil.

Mamele trebuie să se asigure că partenerul petrece destul timp singur cu copilul – fără să-l supravegheați, să-l criticați și să-l sfătuiți dacă nu cere asta. Dacă e neîndemânatic plecați într-o cameră de unde nu-l puteți vedea. Se descurcă mai puțin bine când sunt priviți sau când li se oferă ajutorul fără să-l fi cerut.

Renunță la rolul de expert. Copilul are nevoie ca ambii părinți să fie implicați în viața și educația lui.

Este foarte posibil ca problema privind atribuțiile voastre în familie să apară odată cu primul copil, chiar dacă înainte nu era un motiv de ceartă. E necesar să știți că nimic nu subminează mai mult apropierea dintre parteneri decât gândul unuia sau ambilor că diviziunea muncii în familie este incorectă, când simt că unul este prea împovărat iar celălalt prea relaxat.

Dacă ești nemulțumit/ă de modul în care sunt împărțite atribuțiile, asumă-ți responsabilitatea de a negocia. A negocia nu înseamnă să te plângi. Negocierea înseamnă să spui clar, fără să te cerți și fără să-l învinovățești pe celălalt, ce ar trebui schimbat.

O cauză ascunsă a stresului în căsnicie și familie este cramponarea de un model învechit de a crește copiii și de a funcționa ca familie. Există o diferență mare între ce îți dorești și ce se întâmplă în realitate. Nu poți crește copii în ziua de azi dacă ești ancorat în ideile despre familie care erau valabile acum câteva decenii. Vremurile s-au schimbat și modul de a petrece timpul în familie s-a schimbat și el.

De exemplu, este posibil ca atunci când stați cu toții la masă, fiecare să mănânce altceva (un membru al familiei poate fi la dietă sau vegetarian) și să facă altceva, să aibă preocupări diferite (adolescenta să trimită sms-uri pe sub masă în timp ce-i răspunde mamei la întrebarea despre cum a fost astăzi la școala, fratele să întârzie să vină la masă pentru că vorbește cu prietenul lui cel mai bun, tatăl să înceapă o discuție despre faptul că este nemulțumit că întârzie de fiecare dată dimineața la muncă din cauza adolescentei care nu mai termină cu aranjatul în oglindă, etc). Asta nu înseamnă a renunța la eforturile de a considera cina o ocazie specială, dacă acest lucru este important pentru familie. Doar să țineți cont că a fi părinte este un lucru mult mai complex în ziua de azi iar a încerca să controlezi în cele mai mici amănunte și a aplica niște granițe și reguli rigide s-ar putea să nu ajute, dimpotrivă.

Dacă nu agreăm anumite reguli este de datoria noastră să avem aceste discuții cu partenerul, nu sa ne aliem cu copilul, de parcă am fi neputincioși în fața unui dictator. Odată ce am acceptat să o respectăm, trebuie să ne asumăm decizia, nu să încercăm să ne punem bine cu copilul, spunându-i că celălalt e vinovat pentru dezamăgirea suferită.

Oricât de tentat ar fi să-l lași pe partener să fie cel care impune limite și disciplină, asta va implica un cost atât asupra căsniciei cât și asupra relației cu copilul iar partenerul supra-responsabilizat va nutri resentimente. Chiar dacă vei părea personajul pozitiv pe termen scurt, pe termen lung le transmiți copiilor mesajul ca nu ești capabil să te comporți ca un adult. Fie nu te vor respecta, fie te vor lua drept model, unul pe care nu ar trebui să-l urmeze. Ai grijă la acest triunghi ascuns care presupune să te apropii de copil în detrimentul partenerului.