Dinamica relației de cuplu după apariția copiilor

Există viață de cuplu în doi după apariția celui de-al treilea?

Răspunsul este DA, există…dar o viață diferită.😊

Trecerea de la două persoane la trei ar trebuie văzută și trăită ca o mare bucurie, în realitate însă apariția unui nou membru al familiei aduce multe schimbări generatoare de stres într-o căsnicie.

Chiar dacă schimbarea este una pozitivă, ea va fi însoțită în același timp de stres și reacții la nivel emoțional iar atunci când emoțiile sunt puternice părinții se pot distanța, pot fi în dezacord, sau dimpotrivă, se pot apropia mai mult iar acest lucru se poate întâmpla mai ales dacă ambii sunt persoane implicate, iubitoare, care se preocupă de educația copiilor, dacă universul le pune la dispoziție resursele necesare, iar cel mai important, dacă fiecare este bine cu sine, cu el însuși.

Schimbarea familiei odată cu apariția unui bebe

În momentul în care fiul devine tată, fiica devine mamă, iar părinții devin bunici, relațiile de familie se reconfigurează complet. Realitatea este că nimeni nu îți va putea explica în ce fel se va schimba căsnicia ta după apariția primului copil, cert este că se va schimba.

Nu este corect să spunem că un copil schimbă căsnicia ci mai degrabă am putea spune că ceea ce acum numești căsnicie nu va mai exista în aceeași formă.

Și este perfect normal să te simți când binecuvântat(ă), când vinovat(ă), când stresat(ă) și să intri în panică atunci când numărul membrilor familiei crește de la doi la trei (sau mai mulți) și te trezești deodată pe un teritoriu necunoscut și pășești pe nisipuri mișcătoare.

Dacă este sa ne uităm mai atent la fiecare etapă importantă din viața cuplurilor care au copii – copilăria, anii de școală, adolescența, mutatul de acasă, copiii adulți care se întorc în casa părintească sau care dimpotrivă, nu o părăsesc niciodată – va pune la încercare relația de cuplu. Iar aceste probleme nu pot fi anticipate. În plus, în relația de cuplu aducem cu noi un bagaj din familia noastră de origine – toate problemele nerezolvate din trecut – și stresul generat de trecerea la o altă etapă de viață.

Adaptarea la noua viață de familie, în trei (sau mai mulți)

Viața de toate zilele poate fi uneori confuză și complicată însă la fel de adevărat este că simplitatea este adesea modul ideal de a trata lucrurile cele mai complicate. Urmarea unui set de reguli simple, intuitive care ne sunt la îndemână și care nu fac decât să ne reamintească lucruri pe care este posibil să le știm deja, poate fi de un real ajutor. Așa cum explic de fiecare dată și clienților în cabinet, este recomandat să înceapă cu lucruri mici, să nu pună mai multă presiune decât există deja și să avanseze în ritmul lor. Dacă încearcă să schimbe prea multe, prea repede, se pot simți copleșiți și atunci nu vor mai face nimic. Când facem referire la schimbare, nu vorbim de schimbări mari, radicale (decât atunci când nu se poate altfel), dar în general vorbim de schimbări mici, iar ceea ce contează aici este direcția schimbării, nu viteza.

Sintetizăm mai jos câteva dintre aceste reguli care să-i ajute pe proaspeții părinți să se descurce mai ușor în noua familie, cu noile responsabilități și roluri. O rețetă standard nu există, însă fiecare cuplu, în funcție de specificul relației în care se află, poate extrage cel puțin una, două reguli pe care le consideră potrivite și le poate pune în aplicare. Regulile sunt simple, nu la fel de simplu este însă să faci schimbări și să le menții în timp. Dar toate lucrurile care merită făcute necesită exercițiu iar o căsnicie reușită nu este o excepție.

Atât timp cât există bunăvoință, dorință reală, deschidere către autocunoaștere, disponibilitate de a face schimbări și a le exersa, relația de cuplu va evolua și se va schimba în bine.

Nu îți neglija partenerul/partenera din cauza copilului

Este dificil pentru părintele lăsat pe dinafara să vadă că mama și copilul sunt un tot autosuficient. Desigur, rolurile se pot schimba pe măsură ce copilul crește. Dar, dacă în prezent mama se ocupă mai mult de copil, trebuie sa se asigure că partenerul știe că este la fel de apreciat, necesar și iubit, sau chiar mai mult, decât înainte de a deveni părinți.  

O

Nu intrați în capcana părinte priceput – părinte nepriceput

Cu cât unul dintre părinți se evidențiază mai mult ca fiind cel priceput, cu atât mai nepriceput va deveni treptat, celălalt. Ai grijă la acest tipar și întrerupe-l cât de repede posibil.

Mamele trebuie să se asigure că partenerul petrece destul timp singur cu copilul – fără să-l supravegheați, să-l criticați și să-l sfătuiți dacă nu cere asta. Dacă e neîndemânatic plecați într-o cameră de unde nu-l puteți vedea. Se descurcă mai puțin bine când sunt priviți sau când li se oferă ajutorul fără să-l fi cerut.

Renunță la rolul de expert. Copilul are nevoie ca ambii părinți să fie implicați în viața și educația lui.

“Hrănește” și relația de cuplu, nu numai copilul

Angajează o bonă sau solicită ajutorul unei persoane de încredere. Acceptă-ți anxietatea și nu o lăsa să te împiedice să lași copilul și cu altcineva în afară de tine. Cu cât amâni mai mult momentul separării de copil cu atât va fi mai dificil iar evitarea acestui lucru va spori teama.

Ieși la o întâlnire cu partenerul. Ar fi de preferat să stabiliți dinainte să nu vorbiți despre copil sau casă în general.

Permite-i partenerului să petreacă timp fără tine și fără copil. Indiferent de vârsta copiilor, e important sa vă dați liber reciproc de la viața de familie. În plus, copiii vor fi mai apropiați de fiecare dintre voi din moment ce vor avea ocazia să petreacă timp cu câte unul pe rând.

Negociază permanent atribuțiile fiecăruia

Este foarte posibil ca problema privind atribuțiile voastre în familie să apară odată cu primul copil, chiar dacă înainte nu era un motiv de ceartă. E necesar să știți că nimic nu subminează mai mult apropierea dintre parteneri decât gândul unuia sau ambilor că diviziunea muncii în familie este incorectă, când simt că unul este prea împovărat iar celălalt prea relaxat.

Dacă ești nemulțumit/ă de modul în care sunt împărțite atribuțiile, asumă-ți responsabilitatea de a negocia. A negocia nu înseamnă să te plângi. Negocierea înseamnă să spui clar, fără să te cerți și fără să-l învinovățești pe celălalt, ce ar trebui schimbat.

Stabiliți reguli și lucrați în echipă

Nu există un mod corect de a crește un copil. Ceea ce contează este să vă respectați părerile reciproc și să adoptați reguli pe care le puteți tolera amândoi, chiar daca nu vă mulțumesc perfect. Iar mai apoi trebuie să fiți consecvenți în respectarea lor și să aplicați consecințe în urma nerespectării lor. În același timp este nevoie să fiți flexibili pentru a le revizui când este necesar și pentru a nu cădea în capcana granițelor rigide care vor ridica treptat un zid tot mai mare și mai greu de surmontat.

Ceea ce îi va stresa și nemulțumi pe copii este să se afle la mijloc, între doi părinți care nu se pot pune de acord în ceea ce privește educația, regulile și consecințele nerespectării acestora.

Fiți flexibili în privința regulilor și modelelor comportamentale

O cauză ascunsă a stresului în căsnicie și familie este cramponarea de un model învechit de a crește copiii și de a funcționa ca familie. Există o diferență mare între ce îți dorești și ce se întâmplă în realitate. Nu poți crește copii în ziua de azi dacă ești ancorat în ideile despre familie care erau valabile acum câteva decenii. Vremurile s-au schimbat și modul de a petrece timpul în familie s-a schimbat și el.

De exemplu, este posibil ca atunci când stați cu toții la masă, fiecare să mănânce altceva (un membru al familiei poate fi la dietă sau vegetarian) și să facă altceva, să aibă preocupări diferite (adolescenta să trimită sms-uri pe sub masă în timp ce-i răspunde mamei la întrebarea despre cum a fost astăzi la școala, fratele să întârzie să vină la masă pentru că vorbește cu prietenul lui cel mai bun, tatăl să înceapă o discuție despre faptul că este nemulțumit că întârzie de fiecare dată dimineața la muncă din cauza adolescentei care nu mai termină cu aranjatul în oglindă, etc). Asta nu înseamnă a renunța la eforturile de a considera cina o ocazie specială, dacă acest lucru este important pentru familie. Doar să țineți cont că a fi părinte este un lucru mult mai complex în ziua de azi iar a încerca să controlezi în cele mai mici amănunte și a aplica niște granițe și reguli rigide s-ar putea să nu ajute, dimpotrivă.

Nu îți transforma partenerul în personajul negativ

Dacă nu agreăm anumite reguli este de datoria noastră să avem aceste discuții cu partenerul, nu sa ne aliem cu copilul, de parcă am fi neputincioși în fața unui dictator. Odată ce am acceptat să o respectăm, trebuie să ne asumăm decizia, nu să încercăm să ne punem bine cu copilul, spunându-i că celălalt e vinovat pentru dezamăgirea suferită.

Oricât de tentat ar fi să-l lași pe partener să fie cel care impune limite și disciplină, asta va implica un cost atât asupra căsniciei cât și asupra relației cu copilul iar partenerul supra-responsabilizat va nutri resentimente. Chiar dacă vei părea personajul pozitiv pe termen scurt, pe termen lung le transmiți copiilor mesajul ca nu ești capabil să te comporți ca un adult. Fie nu te vor respecta, fie te vor lua drept model, unul pe care nu ar trebui să-l urmeze. Ai grijă la acest triunghi ascuns care presupune să te apropii de copil în detrimentul partenerului.

Nu te focaliza pe a face lucrurile DOAR bine

Nu fiți prea severi cu voi înșivă și cu partenerul dacă nu faceți lucrurile bine. În momentele de stres riscul de a cădea într-un tipar de stres disfuncțional este foarte mare. Nu ajută să căutam o formulă ideală, nu ajută nici să “croim” copilul după anumite tipare ideale, ce ajută cu adevărat este să fim autentici și iertători cu noi înșine, să ne recunoaștem vulnerabilitățile și poate cel mai important lucru, să cerem ajutor.

Sfaturi pentru noua voastră viață de familie

În final, câteva sfaturi ce pot fi incluse kitul “must-have” al fiecărui părinte:

👉 nu încerca să faci totul de unul singur
👉 așteaptă-te sa intri uneori în panică
👉 ferește-te de perfecționism ca de ciumă
👉 nu încerca să croiești copilul după propriul tipar sau după un tipar ideal
👉 nu încerca să prevezi viitorul copilului tău
👉 apariția copiilor îți va stârni cele mai inexplicabile sentimente, stai cu ele, nu fugi de ele
👉 nu îți îndrepta excesiv atenția spre copil
👉 trăiește-ți viața (nu pe a altcuiva) cât de bine poți
👉 scanează și diminuează propriul nivel de stres și anxietate

Și nu uitați să fiți răbdători și blânzi cu voi înșivă, să aplicați acele reguli care vi se potrivesc și să le ignorați pe celelalte. Uneori e suficient să facem apel la reguli simple, de bun simț, alteori e necesar “să luăm la braț” imaginația, intuiția sau empatia pentru a putea privi situația din altă perspectivă, a ne pune în locul celuilalt și a găsi soluțiile potrivite. 😊

Bibliografie:

  1. Lerner H, (2017). Ghidul căsniciei: Îndrumări pentru cei căsătoriți sau aflați într-o relație. Editura Herald.
  2. Lerner H. (2022). Dansul relațiilor: Cum să vorbim când ne simțim furioși, răniți, speriați, frustrați, jigniți, înșelați sau disperați. Editura Herald
  3. LaKelly Hunt H., Hendrix H. (2022). Jurnal de cuplu: Primește iubirea pe care o dorești. Editura Herald.

Psih. Luminița Achirei – Psiholog clinician și psihoterapeut cu Formare Psihoterapie Sistemică Cuplu și Familie – Clinica Med Anima Iași

Contactează-ne pentru programare sau pentru a discuta orice alte detalii sau preocupări pe care le ai și cu care te putem ajuta:

terapie adolescenti cu autism

Autismul la adolescenți: Provocări specifice și cum să le faci față

Tulburarea din spectrul autismului  prezintă provocări unice atunci când trece în anii adolescenței. Adesea, din cauza semnelor omise sau a simptomelor care se suprapun cu alte afecțiuni diagnosticarea timpurie a autismului poate fi o reală provocare.

tms tratament anti fumat

STOP fumat: Tratamentul dependenței de nicotină cu TMS

TMS poate reduce dorința de a fuma prin creșterea sau scăderea activității neuronale în zonele implicate în adicții, ameliorează simptomele de sevraj, îmbunătățește controlul impulsului de a fuma.

tdcs in tratamentul depresiei

tDCS în tratarea problemelor psihice și neurologice – soluție modernă și sigură

În era tehnologiei tratarea afecțiunilor psihice se face prin metode ce complimentează sau chiar înlocuiesc complet tratamentul clasic, medicamentos.

Comparatia cu ceilalti - cum sa ne oprim

Comparația cu ceilalți – normalitate, impact, efecte, soluții

Cu siguranță fiecare dintre noi am fost întrebați de către părinți despre notele obținute de colegii noștri de clasă la anumite teste sau evaluări comparativ cu ale noastre ori ni s-a atras atenția că în anumite momente eram mai puțin ascultători decât frații și surorile noastre.

Și acum, ajunși la vârsta adultă, purtăm în minte aceeași întrebare: “Sunt ceilalți mai buni decât noi?”

Cum să-ți ajuți copilul să gestioneze stresul de la școală și presiunea pe note bune

Orice părinte iubitor dorește reușita școlară a copilului său. Doar că atunci când eforturile sau rezultatele lor nu sunt pe măsura așteptărilor sau doar amenință să nu fie, apar și frământările, de ambele părți.

teama de esec

Teamă de eșec? 15 Strategii mintale pentru calea spre succes personal și profesional 

Frica de eșec este o emoție întâlnită la mulți oameni care poate apărea pentru că ne gândim că nu vom reuși în ceea ce ne-am propus. Frica aceasta poate fi gestionată prin aplicarea a câteva strategii mintale. 

Crizele de furie la copii

Crizele de furie la copii. Cum calmezi nervii copilului tău?

Zi de zi părinții se confruntă cu diverse probleme în relațiile cu copiii. Aceștia caută soluții de rezolvare ale lor, dar nu întotdeauna găsesc soluția potrivită. Printre cele mai frecvente probleme din comportamentul copiilor, părinții menționează: neascultarea, agresivitatea, încăpățânarea, capriciile, caracterul închis, frica, furia, caracterul bătăuș, minciuna etc.
Ce poți face? Cum să gestionezi problemele apărute?

Importanta meselor in familie

Ia loc la masă – Discuții sănătoase la mesele din familie

Momentul mesei este cadrul în care se întâmplă ceva magic: membrii familiei se conectează și se simt ca făcând parte dintr-un grup. Acest moment reprezintă atât o ocazie benefică pentru a le insufla copiilor obiceiuri alimentare sănătoase, cât și un prilej de a aduce la masă evenimentele mai puțin plăcute care au avut loc pe parcursul zilei.

Singurătatea și impactul ei asupra depresiei 

Este o întrebare frecventă, mai ales pentru cei care, în momente de introspecție, ajung să-și analizeze viața și relațiile. Răspunsul nu este simplu, pentru că fiecare dintre noi percepe singurătatea diferit, în funcție de experiențele și personalitatea proprie.

Despre nevoia de validare – Ghid practic

În contextul actual al rețelelor sociale și al conștientizării emoționale tot mai răspândite, tema iubirii de sine și a acceptării personale devine omniprezentă.

Contact Iași:

Str. Străpungere Silvestru nr. 60, bl. CL 11, sc. B, parter, Iași, jud. Iași

Contact Belcești:

com. Belcești, tronson B, Bl. 4, jud. Iași

Contact Timișoara:

Bd. Eroilor de la Tisa nr. 8, etaj 1, Timișoara, jud. Timiș