Psih. Ioana Maria Balint

Psihoterapeut

În orice clipă a vieții noastre suntem la o decizie distanță de a ne schimba complet existența.

Sunt psihoterapeut. M-am specializat în psihoterapii cognitiv-comportamentale în cadrul Universității Babeș-Bolyai de la Cluj. În cadrul orelor petrecute pe băncile facultății și interacționând cu oamenii din medii foarte variate, am ajuns să observ un aspect deosebit de important: gândurile unei persoane pot schimba complet felul în care aceasta își trăiește viața.

În călătoria noastră ne găsim cărând după noi bagaje. Uneori sunt fizice, alteori emoționale. Iar dacă în cel fizic știm de obicei ce se află, cel emoțional este deseori complicat de desfăcut. Iar gândurile în care sunt împachetate aceste emoții sunt poate și mai greu de gestionat. De aceea, uneori avem nevoie de timp în care să învățăm cum să abordăm acest bagaj.

Consider că psihoterapia este mai curând un drum parcurs împreună. Un drum prin care putem onora sinele nostru real și putem găsi un ritm propriu, care funcționează pentru noi. Ne putem descoperi pe noi înșine și putem să mergem împreună prin acele momente care sunt greu de traversat pe cont propriu. Cred astfel cu tărie că psihoterapia și timpul dedicat sănătății mintale sunt aspecte la fel de importante ca hrănirea trupului. Asta pentru că în terapie este vorba despre încredere, empatie, colaborare și consolidarea unei relații autentice, componente care alături de expertiza și cunoștințele de specialitate ale terapeutului, duc înspre crearea unei relații sănătoase cu sinele nostru și cu cei din jur.

Educație și specializări:

  • Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Iași, promoția 2017
  • Master de Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului şi dezvoltarea potențialului uman, Universitatea Babeș-Bolyai, promoția 2019
  • Formare în Psihoterapii Cognitive și Comportamentale, Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România
  • Psiholog cu drept de liberă practică sub supervizare, acreditat de Colegiul Psihologilor din România

Contact Iasi:

Str. Strapungere Silvestru nr. 60, bl. CL11, sc. B, parter, Iasi, jud. Iasi
Telefon de contact:
0747 202 212 sau
0332 505 114

Contact Belcesti:

com. Belcesti, tronson B, Bl. 4, jud. Iasi

Programari la telefon:
0747 202 212 sau
0332 505 114

Program consultatii:

Luni – Vineri: 09.00 – 18.00


Specialistii nostri

Medic Psihiatru bun Iasi - Irina Sacuiu - Med Anima

Dr. Irina Sacuiu

Medic primar psihiatru, Doctor in stiinte medicale

Mai mult
Medic Psihiatru bun Iasi - Iuliana Fecioru

Dr. Iuliana Fecioru

Medic primar psihiatru

Mai mult
Psihiatru bun Iasi Med Anima Andreea Giurgi

Dr. Andreea Giurgi

Medic specialist psihiatru

Mai mult
Nantu Oana – medic specialist psihiatru Med Anima iasi

Dr. Oana Nantu

Medic specialist psihiatru

Mai mult
psiholog Oana Amazilitei Med Anima Iasi

Psih. Oana Amazilitei

Psiholog clinician / psihoterapeut

Mai mult
Psiholog psihoterapeut Nicu Suflețel Gurguță - Med Anima

Psih. Nicu-Suflețel Gurguță

Psiholog clinician

Mai mult
Psiholog psihoterapeut Ioana Maria Balint - Med Anima

Psih. Ioana Maria Balint

Psihoterapeut

Mai mult
Asistent medical generalist principal Dorina Dragan

Asist. Dorina Dragan

Asistent medical generalist principal

Mai mult