Ce este neuroplasticitatea și de ce este importantă pentru sănătatea mintală

“Orice om ar putea, dacă ar fi atât de talentat, să fie sculptorul propriului său creier”.

Santiago Ramón y Cajal

Creierul nostru este într-adevăr uimitor, nu-i așa?
Ați urmărit vreodată acele cazuri speciale ale unor oameni care au experimentat o recuperare uimitoare, neașteptată după un traumatism la nivel cerebral, accident vascular sau alte deteriorări cerebrale? În unele dintre aceste cazuri pare că singura explicație este magia.

Deși cu siguranță părea inexplicabil, oamenii de știință au studiat în ultimele decenii exact acele cazuri și au descoperit care este explicația științifică din spatele magiei: NEUROPLASTICITATEA (NP).

Ce înseamnă Neuroplasticitatea?

Neuroplasticitatea (NP) este capacitatea creierului de a se adapta. Dr. Celeste Campbell spune:

„Se referă la modificările cerebrale fiziologice care se produc ca rezultat al interacțiunii noastre cu mediul înconjurător. Din momentul în care creierul începe să se dezvolte în uter și până în ziua în care murim, conexiunile dintre celulele din creierul nostru se reorganizează ca răspuns la schimbările care sunt necesare. Acest proces dinamic ne permite să învățăm și să ne adaptăm la diferitele experiențe pe care le avem”

Creierul nostru este cu adevărat extraordinar; spre deosebire de computere, care sunt construite pe anumite specificații și primesc periodic actualizări software, creierul nostru poate primi și actualizări hardware pe cele software. Astfel, diferite circuite neuronale se formează și se anulează conform experiențelor noastre.

Când învățăm ceva nou, creăm noi conexiuni între neuronii noștri. Această apariție de noi conexiuni neuronale ajută creierul în a se adapta circumstanțelor noi. Acest lucru se întâmplă zilnic în mod obișnuit, dar totodată neuroplasticitatea este un proces pe care noi îl putem stimula.

Scurt istoric al neuroplasticității

Termenul „neuroplasticitate” a fost folosit pentru prima oară de neurologul polonez Jerzy Konorski în 1948 pentru a descrie schimbările observate în structura neuronală (neuronii sunt celulele care formează creierul nostru), deși nu a fost utilizat pe scară largă până în anii 1960.

Ulterior idea este preluată mai departe, Demarin, Morović și Béne, 2014„tatăl neuroștiinței”, Santiago Ramón y Cajal, a vorbit despre „plasticitatea neuronală” la începutul anilor 1900 (Fuchs & Flügge, 2014). El a recunoscut că, spre deosebire de credințele din acel moment, creierul se poate schimba într-adevăr, chiar și după ce o persoană a ajuns la vârsta adultă.

În anii ’60, s-a descoperit că neuronii s-ar putea „reorganiza” după un eveniment traumatic. Cercetări ulterioare au descoperit că stresul poate schimba nu numai funcțiile, ci și structura creierului în sine (Fuchs & Flügge, 2014).

La sfârșitul anilor 90, cercetătorii au descoperit că stresul poate ucide celulele creierului, deși aceste concluzii nu erau încă sigure.

Timp de mai multe decenii, s-a crezut că al nostru creier este un „organ neregenerabil”, că celulele creierului sunt acordate într-o cantitate finită și mor încet odată cu înaintarea în vârstă, indiferent dacă încercăm să le păstrăm sau nu.

Această cercetare a descoperit că există alte modalități prin care celulele creierului pot muri, alte modalități prin care acestea se pot adapta și reconecta și, poate, chiar modalități prin care se pot regăși sau se reumple. Aceasta este ceea ce este cunoscut sub numele de „neurogeneză”.

neuroplasticitatea

Neuroplasticitate vs. Neurogeneză

Deși înrudite, neuroplasticitatea și neurogeneza sunt două concepte diferite.
Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a forma conexiuni și căi noi și de a schimba modul în care sunt “cablate” rețelele sale; neurogeneza este capacitatea și mai uimitoare a creierului de a crește noi neuroni (Bergland, 2017).

Teoria și principiile neuroplasticității

Shaw și McEachern scriu că există două perspective principale asupra neuroplasticității:

1. Neuroplasticitatea este un proces fundamental care descrie orice modificare a activității neuronale finale sau a răspunsului comportamental

2. Neuroplasticitatea este un termen umbrelă pentru o colecție vastă de diferite fenomene de schimbare și adaptare a creierului.

Dintre cele de mai sus, prima perspectivă se pretează la o singură teorie a neuroplasticității cu câteva principii de bază și că cercetarea pe această temă ar contribui la un cadru unic, inclusiv al neuroplasticității; a doua perspectivă ar necesita numeroase cadre și sisteme diferite pentru a înțelege fiecare fenomen.

Din păcate, nu există încă o teorie unificatoare a neuroplasticității pe care să o putem prezenta în termeni simpli aici. Tot ce se poate spune cu certitudine este că studiul neuroplasticității este un domeniu încă tânăr și în fiecare zi apar noi descoperiri.

Ce știm chiar acum este faptul că există două tipuri principale de neuroplasticitate:
Neuroplasticitate structurală –  în care se modifică forța conexiunilor dintre neuroni (sau sinapse).
Neuroplasticitate funcțională –  care descrie schimbările permanente ale sinapselor datorate învățării și dezvoltării (Demarin, Morović și Béne, 2014).

Neuroplasticitatea și Psihologia

Pe lângă schimbările în ceea ce privește modul în care funcționează creierul și adaptările funcționale, neuroplasticitatea oferă și căi potențiale pentru schimbări psihologice.

După cum notează Christopher Bergland (2017):

„S-ar putea specula că acest proces deschide posibilitatea de a vă reinventa și de a vă îndepărta de status-quo sau de a depăși evenimente traumatice din trecut care evocă anxietate și stres. Amintirile bazate pe frică puternică duc adesea la comportamente de evitare care vă pot împiedica să vă trăiți viața la maxim. „

Folosim deja medicamente și substanțe chimice pentru a schimbă modul în care creierul nostru funcționează, iar psihologia a depus cu siguranță efort pentru a învăța cum să schimbăm modul în care creierul funcționează prin modificarea modelelor noastre de gândire. Astfel, putem face cu adevărat schimbări semnificative și permanente în structura și funcționarea creierului nostru prin activități simple pe care le facem adesea într-o zi normală, având la bază principiile neuroplasticitatii.

neuroplasticitatea

Neuroplasticitatea și procesul învățării

Relația dintre neuroplasticitate și învățare este una ușor de înțeles, și anume, atunci când învățăm formăm noi circuite neuronale în creier. Fiecare lecție nouă are potențialul de a conecta noi neuroni și de a schimba modul de operare al creierului nostru.

Desigur, nu toată formele de învățare influențează în mod egal neuroplasticitatea. Astfel, învățarea de fapte noi nu profită neapărat de uimitoarea neuroplasticitate a creierului, dar învățarea unui limbaj nou sau a unui instrument muzical, cu siguranță, o face. Prin acest fel de învățare este posibil să putem descoperi cum să redirecționăm în mod intenționat creierul.

Măsura în care aplicăm abilitățile aproape magice ale creierului depinde și de cât de inițiați suntem în promovarea neuroplasticității și de modul în care abordăm viața în general.

Cum să-ți ajuți copilul să gestioneze stresul de la școală și presiunea pe note bune

Orice părinte iubitor dorește reușita școlară a copilului său. Doar că atunci când eforturile sau rezultatele lor nu sunt pe măsura așteptărilor sau doar amenință să nu fie, apar și frământările, de ambele părți.
teama de esec

Teamă de eșec? 15 Strategii mintale pentru calea spre succes personal și profesional 

Frica de eșec este o emoție întâlnită la mulți oameni care poate apărea pentru că ne gândim că nu vom reuși în ceea ce ne-am propus. Frica aceasta poate fi gestionată prin aplicarea a câteva strategii mintale. 

Crizele de furie la copii

Crizele de furie la copii. Cum calmezi nervii copilului tău?

Zi de zi părinții se confruntă cu diverse probleme în relațiile cu copiii. Aceștia caută soluții de rezolvare ale lor, dar nu întotdeauna găsesc soluția potrivită. Printre cele mai frecvente probleme din comportamentul copiilor, părinții menționează: neascultarea, agresivitatea, încăpățânarea, capriciile, caracterul închis, frica, furia, caracterul bătăuș, minciuna etc.
Ce poți face? Cum să gestionezi problemele apărute?

Importanta meselor in familie

Ia loc la masă – Discuții sănătoase la mesele din familie

Momentul mesei este cadrul în care se întâmplă ceva magic: membrii familiei se conectează și se simt ca făcând parte dintr-un grup. Acest moment reprezintă atât o ocazie benefică pentru a le insufla copiilor obiceiuri alimentare sănătoase, cât și un prilej de a aduce la masă evenimentele mai puțin plăcute care au avut loc pe parcursul zilei.

Singurătatea și impactul ei asupra depresiei 

Este o întrebare frecventă, mai ales pentru cei care, în momente de introspecție, ajung să-și analizeze viața și relațiile. Răspunsul nu este simplu, pentru că fiecare dintre noi percepe singurătatea diferit, în funcție de experiențele și personalitatea proprie.

Despre nevoia de validare – Ghid practic

În contextul actual al rețelelor sociale și al conștientizării emoționale tot mai răspândite, tema iubirii de sine și a acceptării personale devine omniprezentă.

Despre nevoia de validare

Despre nevoia de validare – o normalitate interpretată greșit

De câte ori nu ai auzit chiar tu despre cât de important este să te iubești pe tine înainte de a te iubi ceilalți? Îndemnul sună răsunător pe toate rețelele sociale, pe toate blog-urile recente ale celor cu sau fără aplecare spre domeniul uman; în plus chiar și oamenii pe care îi întâlnim în viața reală de zi cu zi ne opresc brusc emoțiile pe care simțim să le împărtășim dându-ne “soluția salvatoare”: Iubește-te pe tine, dacă vrei să te iubească alții!

depresia

Ce e mai greu: să suferi de depresie sau să îi vezi pe cei dragi suferind? 

Atunci când ne gândim la depresie, ne imaginăm suferința intensă a celor care o trăiesc direct – sentimentul de tristețe profundă, senzația de pierdere a speranței și lipsa de energie pentru a face față provocărilor zilnice. Însă depresia afectează mai mult decât persoana în sine; îi influențează adânc și pe cei din jur. O întrebare devine astfel esențială: este mai greu să suferi de depresie sau să îi vezi pe cei dragi suferind?

despre traumele copilariei in viata de adult

Ce NU știm despre traumele nerezolvate ale copilăriei

Cuvântul „traumă” înseamnă rană, iar în psihologie, se referă la o experiență care depășește capacitatea unei persoane de a îi face față. Specialiștii spun că trauma nu înseamnă evenimentul în sine, ci reacția personală față de acesta. De exemplu, doi oameni pot trăi același eveniment dificil, dar reacționează diferit, în funcție de vârsta, experiențele și resursele lor.

Pierdere și vindecare: înțelegerea Doliului

Modul în care fiecare dintre noi privește moartea are la bază multe elemente, însă dintre acestea cel hotărâtor pare a fi modul in care privim VIAȚA însăși. Contează foarte mult cum ne raportăm la propria noastră viață pentru a determina cum ne raportăm la moarte și cum îi jelim pe cei care nu mai sunt.

Contact Iași:

Str. Străpungere Silvestru nr. 60, bl. CL 11, sc. B, parter, Iași, jud. Iași

Contact Belcești:

com. Belcești, tronson B, Bl. 4, jud. Iași

Contact Timișoara:

Bd. Eroilor de la Tisa nr. 8, etaj 1, Timișoara, jud. Timiș