Demența moderată

Demența moderată reprezintă stadiul în care simptomele cognitive devin vizibile în special pentru aparținător, uneori și pentru pacient.

În această etapă a bolii aparținătorul sesizează apariția tulburărilor de memorie și de atenție ale pacientului precum și dificultățile de orientare temporo-spațială sau dificultățile de efectuare a anumitor activități cotidiene (Aparținătorii declară: ,,nu mai judecă cum trebuie, nu mai face lucrurile cum trebuie, le face pe jumătate, uită unde pune anumite obiecte și apoi le caută ore întregi și din cauza asta se enervează devenind agresiv verbal. Nu mai știe în ce dată suntem, abia știe localitatea unde stă și poate anul în care suntem, atât. Are zile când stă neîngrijit, se culcă cu aceleași haine cu care stă peste zi”.

De partea cealaltă, unii pacienți au tendința de a nega aceste aspecte, punând simptomele pe baza unei dispoziții mai puțin bune sau pe seama unui singur episod de scăderea a memoriei și atenției. Sunt însă și pacienți care conștientizează aceste pierderi de memorie care devin din ce în ce mai dese și îi afectează în viața de zi cu zi, declarând medicului ,,uit domnul doctor, uit din ce în ce mai des. Câteodată uit pentru ce m-am dus în camera respectivă sau uit unde am pus un lucru acum 5 minute. Nu mai sunt eu, nu mă mai pot concentra să fac lucrurile cum trebuie”. 

În acest stadiu al bolii pacientul nu mai este independent 100%, el are nevoie de supraveghere și sprijin în desfășurarea anumitor activități zilnice.

Demența severă

Demența severă reprezintă stadiul cel mai avansat al bolii iar îngrijirea pacienților la domiciliu devine din ce în ce mai dificilă.

Demența severă reprezintă stadiul cel mai avansat al bolii iar îngrijirea pacienților la domiciliu devine din ce în ce mai dificilă. Din cauza declinului cognitiv sever, pacienții nu mai au capacitate de judecată și raționament, nu mai înțeleg ce le comunică aparținătorii sau cei din jur („Nu mai judecă, domnul doctor, nu mai înțelege nimic din ce îi spun, parcă este pe altă lume”), sunt dezorientați temporo-spațial, nu mai recunosc nici persoanele apropiate ( ,,Nu mai știe că sunt fiica lui, îmi spune alt nume când mă vede”) devin agitați psihomotor și chiar agresivi, efectuează activități periculoase pentru sine și pentru cei din jur („A vrut să aprindă focul și a dat foc la pătură, noroc că eram în camera apropiată”).

Deși din exterior pare o decizie destul de ușoară de luat, ca și aparținător este un moment foarte dificil. Pe de o parte îți dorești ca mama sau tatăl tău să rămână în casă, în curtea lor unde au trăit o viață întreagă, pe de altă parte ești conștient că pentru a putea beneficia de o îngrijire corespunzătoare, cea mai bună variantă ar fi internarea înt-un centru specializat.

Unii aparținători decid să fie chiar ei îngrijtorii de zi cu zi, iar această decizie poate fi cu adevarat o provocare. Este un sentiment plăcut că îi poți îngriji pe cei care ți-au dat viață și te-au crescut, dar în același timp este dificil să îi vezi cum se degradează progresiv fără să ai posibilitatea de a stopa acest declin.

Aparținătorii pacienților cu demență severă pot trece și ei prin diferite stări psihice, de la sentimente de vinovăție precum ,,Puteam să fac mai multe pentru părinții mei, poate dacă mergeam mai devreme la medic nu ajungea în halul asta”, ,,Mi-am abandonat părinții la azil”, la stări de tensiune și epuizare și  ,,Nu mai pot în ritmul ăsta, cu nopți nedormite și cu atâtea probleme care apar zilnic” sau sentimente de  resemnare ,,Toți vom ajunge așa, mai devreme sau mai târziu…”.

În acest stadiul al bolii pacientul necesită supraveghere și sprijin continuu. 

Tabloul clinic al pacienților cu demență severă este alcătuit din: