Impactul profund al experiențelor neprocesate:
Ce NU știm despre traumele nerezolvate ale copilăriei
Trauma e un cuvânt des întâlnit, dar mulți îl înțeleg diferit. Unii îi neagă efectele, în timp ce alții îl folosesc pentru a descrie situații zilnice stresante, cum ar fi traficul. Aceste diferențe apar pentru că nu există o înțelegere clară și comună a termenului.
În acest articol, vom discuta despre ce înseamnă trauma, tipurile sale și felul în care ne poate afecta viața, mai ales dacă a apărut în copilărie.
Trauma nu este doar un eveniment negativ; este felul în care fiecare persoană simte și procesează acel eveniment, iar reacțiile pot varia de la un individ la altul.
Ce este trauma?
Cuvântul „traumă” înseamnă rană, iar în psihologie, se referă la o experiență care depășește capacitatea unei persoane de a îi face față. Trauma provoacă sentimente profunde de neputință, teamă și vulnerabilitate, care pot afecta pe termen lung starea emoțională, relațiile și capacitatea de autoreglare a unei persoane.
Specialiștii spun că trauma nu înseamnă evenimentul în sine, ci reacția personală față de acesta. De exemplu, doi oameni pot trăi același eveniment dificil, dar reacționează diferit, în funcție de vârsta, experiențele și resursele lor. Din acest motiv, copiii sunt mai vulnerabili la traume decât adulții, deoarece nu au încă mecanismele de a-și gestiona emoțiile și de a se proteja singuri.
Exemplu:
Să luăm un accident casnic în care un tată se rănește grav la picior, iar ambulanța vine în 20 de minute. Mama, care are nu are foarte multe cunoștințe, reușește să gestioneze situația până când primește ajutor, în ciuda disperării pe care o simte. Copilul de 7 ani e speriat, întreabă încontinuu „Ce are tata?” și se simte foarte nesigur. Într-un alt scenariu similar, mama este medic, iar ambulanța ajunge în 10 minute. Aceasta îi explică fiicei de 12 ani ce se întâmplă și o liniștește. Deși speriată, fiica e mai liniștită, știind că mama e acolo și poate controla situația, având cunoștințele necesare.
Exemplul dat arată cum același eveniment poate determina reacții și consecințe diferite în funcție de vârstă, cunoștințe, factori situaționali. Persoanele implicate în situația a doua au șanse mai scăzute de a integra evenimentul ca pe o „traumă”, în comparație cu persoanele din prima situație. În același timp, copiii din cele două situații au șanse mai crescute de integra evenimentul ca pe o „traumă”, în comparație cu adulții.
Stres sau Traumă – cum facem diferența?
Stresul apare în fața unui pericol la care putem răspunde activ, fie prin luptă, fie prin fugă.
În caz de traumă, factorul amenințător este atât de puternic încât răspunsurile obișnuite nu funcționează, iar persoana se blochează („îngheață”) pentru a nu intra într-un colaps complet. Trauma apare când resursele de răspuns sunt depășite și pericolul devine copleșitor.
Tipuri de Traumă
1. Trauma de tip I
Este o experiență singulară și șocantă, precum un accident grav, o catastrofă naturală, un atac fizic sau pierderea neașteptată a cuiva drag.
2. Trauma de tip II
Este expunerea repetată la evenimente traumatizante, cum ar fi abuzul fizic, sexual sau emoțional, violența domestică sau experiențele de război.
3. Trauma de tip III
Implică abuzuri severe și sadice, precum tortura.
De cele mai multe ori, traumele șocante și singulare sunt recunoscute ca atare. Însă multe dintre traumele de tip II – cele repetate, precum abuzul fizic, sexual sau emoțional – sunt adesea trecute cu vederea și chiar normalizate social prin expresii ca „bătaia e ruptă din rai” sau „alții pățesc mai rău”. În aceste cazuri, victima este frecvent învinovățită și agresorul exonerat, ceea ce consolidează percepția că abuzul este justificat.
În situațiile de violență domestică, responsabilitatea cade deseori pe victimă, considerându-se că „și-o merită” sau „a ales să rămână”. Abuzul emoțional, în special între părinți și copii, este deseori justificat de părinți prin rolul lor de autoritate.
Cazurile de abuz sexual, mai ales din copilărie, sunt deosebit de complexe. Victimele, simțindu-se vinovate și rușinate, pot ajunge să ascundă experiențele ani la rând.
Cum ne influențează traumele viața?
Traumele complexe, în care victima trece prin experiențe repetate, deseori cauzate de persoane apropiate și fără sprijin social, au efecte adânc înrădăcinate și greu de depășit. Traumele din copilărie pot afecta profund comportamentul, relațiile și modul în care o persoană răspunde emoțional în viața adultă.
Exemplu:
Un copil căruia i se spune constant de către un profesor că este „incapabil” are șanse mai mici de a integra această situație ca pe o traumă dacă are un sistem de sprijin acasă și o familie care îl susține (și care intervine în gestionarea situației).
În schimb, un copil care aude aceleași lucruri de la profesor, dar și de la părinți și colegi, fără să primească sprijin, este mult mai vulnerabil și poate integra această experiență ca pe o traumă.
Printre răspunsurile la traumă se numără tulburările psihice (depresie, anxietate, tulburări de stres post-traumatic) și tulburările de personalitate, adesea legate de experiențe traumatizante repetate.
Unele efecte sunt mai subtile, dar persistente. Retrăirea unor evenimente dureroase, dificultățile în gestionarea emoțiilor (auto-agresivitate, dependențe, reacții extreme) și convingerile negative despre sine („A fost vina mea”) sunt comune. Disocierea și dificultatea în formarea relațiilor, din cauza neîncrederii și a tendinței de revictimizare, sunt alte consecințe frecvente.
Somatizările (simptome fizice fără o cauză medicală) și gândurile fataliste („Lumea e periculoasă”) pot, de asemenea, să persiste. Un copil care primește constant mesaje negative de la cei din jur, mai ales în lipsa unui sistem de suport, va internaliza aceste abuzuri ca traume cu un impact semnificativ în viața adultă.
Cum afectează, așadar, traumele din copilărie viața de adult?
Probabil cel mai simplu mod de a răspunde la această întrebare este să reflectăm asupra următorului aspect:
“Există comportamente, trăiri, emoții sau reacții pe care le am în prezent și care par să fie la fel de intense sau de greu de gestionat ca atunci când eram copil, în momentul traumei?”
Dacă răspunsul este unul afirmativ, înseamnă că evenimentul care a depășit posibilitățile de auto-reglare în copilărie, continuă să afecteze într-o măsură considerabilă și să afecteze funcționarea profesională, relațională, starea de bine sau alte aspecte în viața adultă.
Concluzii
Dacă observi că aceste dificultăți persistă și îți afectează semnificativ viața profesională, relațiile personale sau starea generală de bine, ar putea fi de ajutor să discuți cu un specialist. Uneori, consecințele traumelor sunt mai evidente decât trauma în sine, iar un terapeut te poate ghida în explorarea acestor efecte și în găsirea unor strategii pentru a le gestiona. Inițierea unui proces terapeutic poate fi un prim pas important spre vindecare și o viață mai echilibrată.
Bibliografie:
- American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.)
- Fischer, G., Riedesser, P., & Melnicu, R. (2007). Tratat de psihotraumatologie. Editura Trei.
- Vasile, D. (2024). Anatomia traumei. Bookzone
Autor: Psih. Nicoleta Daba
Psiholog clinician – pentru copii și adulți
Clinica Med Anima Timișoara
alte articole din blog
Contact Iași:
Str. Străpungere Silvestru nr. 60, bl. CL 11, sc. B, parter, Iași, jud. Iași
Contact Belcești:
com. Belcești, tronson B, Bl. 4, jud. Iași
Contact Timișoara:
Bd. Eroilor de la Tisa nr. 8, etaj 1, Timișoara, jud. Timiș
