Atașamentul sănătos – moștenirea de bază pentru copii

Atașamentul sănătos/securizant este descris în literatura de specialitate ca fiind o legătura afectivă stabilă ce se poate crea între copil și persoana cu care interacționează. Această legătură constituie pentru copil baza lui de siguranță astfel încât el poate să exploreze lumea având încredere că este primit cu brațele deschise, este susținut, încurajat, ocrotit, liniștit.


Construirea atașamentului se realizează gradual, începând de la naștere, de la primele experiențe cu persoanele care ne iubesc și va rămâne în memoria implicită pe tot parcursul vieții. Un bun atașament va avea efecte în următoarele sfere psihice:

♥ creează sentimentul de securitate, încredere în sine realistă, în ceilalți și în lume, sentimentul valorii de sine necondiționate, autocontrolul și capacitatea de a-și reveni după un eveniment stresant;

♥ determină calitatea procesării informației și condiționează realizarea potențialului înnăscut; copilul și mai apoi adultul cu un atașament nesecurizant nu va putea să se dăruiască, nu va putea să fie fascinat de frumusețea lumii, fiind blocat de emoții negative (timiditate, anxietate, jenă, rușine, agresivitate, negativism, nemulțumire etc.), percepând lumea prin prisma modelului învățat în relație cu persoana de atașament;

calitatea atașamentului influențează calitatea relațiilor sociale de mai târziu, integrarea socială, dezvoltarea socio-morală și a conștiinței; copilul și mai apoi adultul cu un bun atașament va dezvolta relații bazate pe încredere și reciprocitate, va ști să dăruiască și să primească într-o relație sau, în mod contrar, se va baza pe manipulare, seducție, luptă de putere etc.

 

Tipuri de atașament

În funcție de calitatea comunicării emoționale a părintelui cu copilul (a rezonanței, a recunoașterii și satisfacerii nevoilor copilului, a sensibilității, receptivității si disponibilității părintelui etc.), cei doi pot dezvolta o relație bazata pe următoarele tipuri de atașament (Ainsworth și Bell):

  • Atașament evitant – atașament de tip A: copilul și părintele nu au reușit să stabilească o relație bazată pe un contact autentic în care părintele să recunoască și să împlinească nevoile copilului, iar copilul să se poată oglindi în ochii părintelui, să aibă încredere în a se exprima și a căuta ajutorul, rămânând inhibat și timid, sau supunându-se și oferind îngrijiri;
  • Atașament securizant – atașament de tip B, bazat pe încredere bucurie și dragoste; baza rezilienței, a capacității de a face față stresului;
  • Atașament insecurizant, ambivalent – atașament de tip C: ca reacție la frustrarea neîndeplinirii propriilor nevoi emoționale, acești copii se manifestă rezistent/pasiv, iar apoi agresiv, dependenți, negativiști, nemulțumiți, punitivi/seductivi.

Alte cercetări descriu următoarele tipuri de atașament (Grossmann, Grossmann, 1993):

  • tipul de atașament securizant (imagine pozitivă despre sine și ceilalți);
  • tipul preocupat (imagine negativă despre sine și ceilalți, exagerat de preocupat de relația cu proprii părinți);
  • demisionar (imagine pozitivă a sinelui și negativă a celorlalți);
  • speriat/înspăimântător (imagine negativă a sa și a celorlalți).

Cum putem corecta atașamentul nesănătos la copil sau adult?

atasamentul sanatos la copil 02Studiul longitudinal realizat în Germania (Stroufe, Egeland, Carlson, Collins, 2005), a demonstrat că există o puternică stabilitate a tipului de atașament precoce pe parcursul vieții și că mamele care au avut atașamente nesecurizante în copilărie creează, în mod inconștient, același tip de relație cu proprii copii. Studiul demonstrează astfel că experiențele emoționale timpurii nu pot fi compensate prin intermediul abilităților cognitive de mai târziu.

Totuși, cercetările arată că modificarea primului model internalizat de funcționare a lumii nesecurizant spre unul securizant se poate realiza prin psihoterapie sau printr-o experiență relațională corectoare (o relație cu o persoană sensibilă, receptivă și disponibilă, capabilă să-i confirme, să-i conțină si să-i ajute să poată intra în contact cu propriile și adevăratele nevoi emoționale). De asemenea, implicarea altor persoane din peer group (grupul social și familial apropiat), poate susține modificarea primului model internalizat de funcționare a lumii.


Cum îi putem învăța pe copii iubirea, astfel încât să poată fi fericiți într-o lume bună?

Pentru ca un părinte să poată oferi copilului această moștenire a atașamentului sănătos, bazat pe încredere, bucurie și dragoste, este nevoie ca părintele însuși să-și conștientizeze propriul model de funcționare a lumii și să manifeste disponibilitate în privința optimizării, să fie sensibil și receptiv față de sine și față de propriul copil, să fie prezent și disponibil de a stabili contact autentic și de a iubi adecvat.

Autor: Psih. Luminița Sârbu